"As vrea sa va scriu cateva cuvinte despre Octavian, ca sa il puteti cunoaste cu ochii mintii si sa calatoriti impreuna cu el in India. Octavian este profesor de acupunctura si fondator al Bucharest College of Oriental Medicine. Practica acupunctura de 17 ani si are numeroase acreditari in sisteme diferite de reiki si terapie craniosacrala. Este un cautator avid de spiritualitate in adevaratul sens al cuvantului, si cu toate ca mereu s-a gandit ca va ajunge in Japonia prima data, iata ca drumurile l-au purtat in India, unde a reusit sa-si gaseasca Maestrul spiritual pe care il cautase de atata timp.
Lectura placuta dragilor." (Leya Swamini)
Pregatirea si primul contact
Cu o zi inainte ma apucasem sa caut pe net despre Yoga. Cautam un anumit tip de Yoga si indicii ca acele persoane de la care as putea invata sunt ceea ce pretind sa fie. Am ajuns la un site care era al unui nene care pretindea ca a ajuns la iluminare din copilarie si ca a parcurs toate etapele evolutiei spirituale. Site-ul era plin de titluri peste titluri ale lui, si el preda cam toate curentele spirituale de la budism la crestinism, daoism, etc. Avea si o poza frumoasa acolo. Nu m-a prins. Nu stiam ce sa cred, daca sa il cred… Undeva in sufletul meu erau dubii mari. Simteam insa ca sunt pregatit sa ma deschid spre a ma lasa ghidat. Dar nu de catre oricine.
A doua zi m-am intalnit cu totul intamplator cu Andreea, o prietena. Tocmai se intorsese din India. Fusese la un Ashram impreuna cu sotul ei si eram foarte curios de experienta lor. De cand eram mic visasem sa ajung in Asia. Avand in vedere ca eu ma ocup cu acupunctura si avusesem contact cu cultura orientala de la 14 ani, eram convins ca primele mele experiente cu Asia vor avea legatura cu China sau Japonia. India era o ruda indepartata la care nu prea ma gandeam.
Intalnirea cu Andreea a avut un impact insa pe care nu as fi putut sa il prevad in vreun fel. Am ascultat experientele ei timp de o ora si jumatate. M-a fermecat ce imi povestea. Guru de la acel Ashram bifa toate caracteristicile necesare pentru un adevarat mentor spiritual. Dar ce m-a hipnotizat cu totul era ce simteam inauntrul meu, in sufletul meu. Toata viata cautasem acel mentor, acel ghid spiritual. Aproape ca renuntasem sa mai caut din cauza ca nicaieri nu reusisem sa gasesc pe cineva care sa se apropie macar. Ce simteam insa cand imi povestea Andreea despre India si ACEL om tipa in sufletul meu un DA! Imens. Dincolo de cuvintele ei, Andreea era invaluita intr-o energie care imi vorbea mult mai mult decat cuvintele ei. Parca acea conversatie a noastra verbala era un pretext pentru mine sa stau in preajma ei si sa absorb acea mireasma spirituala prin care il simteam pe EL cum imi vorbeste.
O stiam bine pe Andreea. Stiam cum plecase si simteam acum cat de mare era diferenta in energia ei, in spiritul ei. In mine acel DA nu contenea, ca o bucurie de regasire asteptata toata viata. Ca un parfum pe care il cunoscusem toata viata, dar abia acum il regaseam. Din acel moment am stiut ca voi ajunge in India. Si asta inainte de China si Japonia. Daca pana atunci amanasem calatoriile catre acele tari din lipsa de bani sau alte circumstante, chemarea aceasta catre India si catre ACEL om era irezistibila.
M-am hotarat sa plec in august. Era inceputul lui februarie. Pe masura insa ce treceau zilele eu nu mai aveam stare. Nu mi-a trebuit mult timp sa imi dau seama ca nu pot sa mai rezist perpelindu-ma asa pana in august. M-am razgandit si m-am hotarat sa plec de indata ce era posibil.
Am plecat inainte de Paste cu o saptamana. Bineinteles ca mintea mea rationala era si ea pe faza cu dubiile ei si indoielile ei. Dar daca omul acesta este nimic mai mult decat un impostor? Daca de fapt el nu e deloc iluminat? Daca nu e decat o chestie comerciala care se bazeaza pe turismul catre Ashram? Si cate si mai cate… Pe de alta parte o stiam pe Andreea si il stiam pe George. Si daca cineva putea sa aiba o parere impartiala si obiectiva fara sa umfle datele printr-un wishful thinking, aceia erau ei. Nici asta nu era de ajuns pentru a imi linisti mintea de maimuta. Pe de alta parte stiam ca mintea de maimuta nu are cum sa fie linistita. Si stiam destul despre lucrul cu mine si spiritualitate ca sa stiu ca de fapt calatoria mea nu are foarte multa legatura cu omul X sau experienta Y. Calatoria mea spirituala incepea in primul rand in mine, si eu eram in pozitia de a transmite un mesaj universului – eram pregatit sa ma las ghidat? Eram cu adevarat pregatit sa intalnesc un maestru spiritual daca el ar fi fost cu adevarat un maestru? Cum as fi putut sa comentez vizavi de acel maestru daca el ar fi fost cu adevarat cine pretindea sa fie daca eu nu as fi fost cu adevarat pregatit in sufletul meu pentru el?
Nu stiam in final nimic cu certitudine si stiam ca nici nu voi stii vreodata pana nu incerc. Am hotarat sa transmit un mesaj Universului – acela ca eu sunt pregatit pentru a imi intalni maestrul spiritual, fie ca acela era acest om sau un altul. Nu mai conta ce se intampla dupa aceea. Ca el aparea sau nu in viata mea, asta nu mai era responsabilitatea mea ci a Universului. Eu voiam sa ma concentrez pe a face ce tinea de mine. Si acel lucru era sa ma arunc in aceasta experienta, sa ma abandonez Universului cu vointa si hotararea absoluta ca sunt pregatit si dornic sa il intalnesc. Dincolo de asta nu mai era responsabilitatea mea. Fara sa stiu in acel moment, era prima din multele lectii despre abandon pe care urma sa le primesc.
Doua luni jumătate mai tarziu eram in sfarsit in fata lui. Aveam pregatita o lista cu intrebari pe care abia asteptam sa i le pun. Erau doar vreo 30 de intrebari. Asta din cauza ca voiam sa fiu politicos si sa nu ii ocup tot timpul cu celelalte un milion pe care le aveam. Dar si din cauza ca stiam ca nu prea ar avea sens sa ii pun multe intrebari. Un adevarat maestru spiritual iti omoara intrebarile, nu iti da neaparat raspuns la ele. Cam asa s-a si intamplat. Mi-a raspuns la 2 intrebari din cele 30. La restul mi-a spus ca imi va raspunde dupa ce voi fi terminat programul intensiv pe care il pregatise pentru mine. Cele doua raspunsuri au fost destul cat sa imi explodeze creierii pe pereti. Viata mea urma sa se schimbe profund in urma acestei experiente, la modul in care acesta era punctul de turnura din viata mea. Pe scurt, mi-a zis ca toate instrumentele si practicile pe care le-am cunoscut pana acum au fost doar o pregatire pentru intalnirea cu el si sistemul Nirvana Yoga si ca eu urmeaza sa ma reprofilez si sa practic si sa promovez acest sistem, iar in momentul in care ma intorc acasa la scurt timp va incepe si viata mea de familie, regasindu-mi sotia din alta viata, mergand pe aceeasi cale cu ea si fiind uniti intr-o casatorie pe viata. „Dar nu te gandi la toate astea acum. Concentreaza-te pe practicile din zilele astea deocamdata. Totul se va clarifica in timp…”
Mhm! Sigur ca da. Nu ma voi gandi deloc la aceste lucruri. Mintea mea parca a fost pusa pe jar. De ce? Cum sa abandonez eu ce fac acum? Dar eu cred foarte mult in ce fac acum! Si cum o sa ajung eu sa o recunosc pe viitoarea mea partenera? O cunosc deja? Sau o voi intalni la un moment dat? Ore si ore de framantare pe niste intrebari care nu aveau cum sa isi gaseasca raspuns. Guru zambise si imi spusese ca voi simti in mine raspunsurile la intrebari, si ca la final imi va raspunde la orice intrebare pe care o mai am. Pana atunci urmau zece zile de munca intensiva.
Nu aveam cum sa imi dau seama in acel moment ce urmeaza sa se intample. Dar simteam ca sunt exact unde trebuie sa fiu, facand exact ce trebuie sa fac. Aveam un sentiment atat de puternic de „in sfarsit! Da!” incat mintea cu intrebarile si nedumeririle ei isi gasea macar o mica alinare in acest loc unde sufletul meu asteptase o viata intreaga sa ajunga. Simteam din plin cuvintele lui Guru, ca „ma chemase”. Erau multe intrebari in mintea mea. Era insa si o certitudine: acesta era cel mai important moment din viata mea de pana acum. Aici asteptasem sa ajung…