Imbratisarea lui Guru
Era ultima zi in ashram. Simteam ca am primit atat de mult! Si cat de paradoxal era totul – venisem cu foarte putine haine si lucruri in India desi urma sa stau doua saptamani. Calatorisem foarte „light”. Dar experientele care le luam cu mine inapoi si in special transformarile din mine erau inestimabile. Desi aduceam cu mine aceleasi bagaje usoare cu care plecasem, simteam ca aduc cu mine o uriasa comoara. Nimic nu ma putea umple pe interior atat de mult cum o facuse aceasta experienta. Simteam atat de mult cuvintele lui Guru cand vorbea despre experientele generale ale oamenilor – „oamenii calatoresc peste tot in exterior dar nu ajung sa fie satisfacuti deoarece calatoria reala catre care tanjeste sufletul lor este in interior; calatoresc cu bagaje multe si isi cumpara lucruri si mai multe in drum spre casa, dar nu se usureaza niciodata de bagajele sufletesti grele pe care le duc in spate toata viata. Iar casa pe care o cauta nu o gasesc deoarece si aceea tot in interior este”.
Nu mi-as fi putut inchipui ca experienta care ma va marca cel mai mult din toata calatoria mea in India urma sa fie in ultima zi, un dar din partea lui Guru, care urma sa isi puna amprenta pe mine mai adanc decat o facuse orice alta experienta de pana acum. Aceasta experienta urma sa devina pentru mine o ancora care sa imi aminteasca mereu din acel moment de dimensiunea lui Guru, de magnitudinea experientei pe care o avusesem in India. Daca alte experiente urmau sa se dizolve in negura timpului, aceasta ramanea acolo ca un far pe mare, tot timpul aducandu-mi aminte de ce am ales sa imbratisez aceasta cale, si de cat de reale sunt rezultatele.
Inainte sa ajung in India dilema mea fusese vizavi de un anumit barbat care pretindea ca el era iluminat. Avea intr-adevar o alura foarte spirituala, dar cine poate stii cu adevarat daca altcineva este iluminat? Nu prea poti. Ce stiam despre acel nivel este ca reprezinta culminarea evolutiei spirituale si ca este momentul in care ego-ul se dizolva iar spiritul se contopeste cu Dumnezeu si se confunda cu el. In multe religii exista ideea ca fiecare din noi avem in noi un sambure de Divinitate, o scanteie din Dumnezeu, iar daca in unele apogeul evolutiei spirituale este sa ajungem „langa el” in ceruri, in altele exista ideea de contopire cu El, de devenire intru el. In acel proces ego-ul uman dispare complet, picatura se pierde in ocean. Frumoase teorii, putand fi dezbatute ore, zile, ani… Nu ma gandeam deloc in acea ultima zi la aceste aspecte. Ma gandam insa ca urma sa ma intalnesc cu Mataji, sotia lui Guru, care voia sa imi vorbeasca inainte sa plec, si apoi urma ultima sesiune de intrebari si raspunsuri cu Guru. Ma gandeam ce mai urmeaza sa imi dezvaluie apropos de intrebarile care inca mai asteptau raspunsuri.
A fost o sesiune de intrebari si raspunsuri in care Guru m-a rasfatat, raspunzandu-mi foarte pe larg si detaliat la toate intrebarile pe care le aveam, desi intrebarea cea mai spinoasa pentru mine, respectiv cea legata de viitoarea mea partenera si-a gasit un raspuns de genul ca „voi afla in urmatoarele 21 de zile cine este ea”. Dar eram atat de implinit si plin de liniste in sufletul meu, incat nu simteam deloc nevoia sa grabesc lucrurile in vreun fel – lucru foarte diferit de ce simteam cand venisem. Urma sa se intample si acest lucru candva, la momentul oportun. La sfarsitul sesiunii de intrebari si raspunsuri simteam atata caldura pentru „omul” acesta. I-am spus ca mai am o singura dorinta: imi doresc o imbratisare de la el. „Sigur.”a zis. Ma asteptam la imbratisarea clasica din filme; sau cel putin din filmele din mintea mea. Imi imaginam ca aceasta imbratisare va ramane in memora mea ca o imagine de caldura sufleteasca paterna absoluta, ca un fel de imbratisare perfecta care sa exprime dragoste si iubire neconditionata. Ce a urmat nu a avut nici cea mai mica tangenta cu imaginatia mea…
M-am dus spre el cu bratele deschise dorind sa il iau in brate. Pe chipul lui nu se citea nici un fel de expresie de caldura netarmurita. Zambea usor, dar nimic mai mult. A venit spre mine, dar in loc sa ne imbratisam piept la piept el s-a pus in lateralul meu cu o mana peste pieptul meu si cu alta pe spatele meu si a inceput sa plimbe mana foarte usor pe spatele meu ca si cand ma scana. Nu intelegeam ce vrea sa simta. Dar apoi a urmat strafulgerearea – eu simteam! Acea conexiune era nu ca el sa ma simta pe mine ci ca eu sa il simt pe el. Ce am simtit nu se poate pune cu adevarat in cuvinte. Voi incerca sa descriu acel „ceva” dar cuvintele sunt o oglinda mult prea ciobita pentru a exprima cu adevarat experienta.
Am simtit in primul rand absenta omului. Absenta personalitatii lui, absenta identitatii lui umane acolo. Intr-o prima faza a fost ca o senzatie de contact cu un robot, deoarece cautam acel nucleu uman cu care sa ma conectez dar nu il gaseam. Dar imediat am simtit o explozie de conectare cu intreg universul. Era ca si cand voiam sa ma conectez cu un cablu de internet cautandu-i personalitatea si descopeream internetul din spatele lui. Am simtit in acea imbratisare conectarea cu intreg universul, am simtit intr-un mod atat de real si atat de profund si direct completa contopire pe care el o avea cu universul… de fapt degeaba vorbesc de „el” caci nu mai exista nici un fel de el acolo. Omul nu mai era. Era… Ce cuvinte as putea folosi?
Se zice ca Buddha la scurt timp dupa ce atinsese iluminarea s-a intalnit pe drum cu un om. Acel om vazandu-l pe Buddha a vazut ca este deosebit, dar nu il intelegea, nu stia in ce categorie sa il puna. Si l-a intrebat: „Ce esti tu caci nu pari a fi om cu adevarat. Esti un demon?” Buddha a raspuns: „Nu.” Celalalt om l-a intrebat apoi: „Atunci esti un zeu?”. Buddha a raspuns: „Nu.” Omul neintelegand nimic a continuat: „Bine, dar atunci CE esti?” Buddha a raspuns: „Sunt treaz.”
Experienta era atat de directa si atat de in „aici si acum” incat nu exista loc de etichete pentru ce simteam prin Guru. Cel mai spectaculos lucru a fost faptul ca aceasta conexiune cu Universul prin el, cu Dumnezeu, cu El si nu cu el, imi arata o dimensiune de existenta complet impersonala dar plina de caldura sufleteasca, si mai mult decat atat CONSTIINTA. Am surprins pentru un moment faptul ca perceptia universului prin el imi releva dimensiunile acestui univers cu o dimensiune in plus fata de cele cunoscute – constiinta/constienta. Simteam ca aceasta dimensiune este cea din care rasar toate celelalte si deci ca universul este foarte treaz si foarte viu. Era ca si cand pana atunci cunoscusem prin dimensiunea spatiu-timp doar corpul universului, la fel ca si cand tineam o persoana de mana. Acum Guru ma conectase la spiritul universului, ii simteam viata si existenta vie si constienta, ca un organism imens si foarte prezent si foarte viu, ale carui dimensiuni toate se desfasurau ca niste petale de trandafir dintr-o singura dimensiune-radacina: constienta.
In aceasta imagine am simtit si am inteles absenta umanitatii lui si absenta identitatii lui. Am simtit si am inteles de asemenea de ce alesese sa evite imbratisarea calda pe care o cautasem eu – voia sa inteleg cine e el si sa nu ma atasez de el ca om. Sa il inteleg pe el ca expresie a si conexiune cu Absolutul. Daca mi-ar fi daruit imbratisarea umana si calda pe care mi-o doream, m-as fi indragostit de degetul care arata Calea in loc sa inteleg si sa simt Calea in sine. A fost uluitor… Am plecat de acolo ca si cand cineva imi daduse in cap cu o constientizare care urma sa imi ia saptamani sau luni ca sa o diger… Abia acum intelegeam de ce Guru formulase de multe ori lucrurile la modul in care „el ma va duce catre experienta X sau catre stadiul de evolutie Y”. Fiind singur in camaruta mea, meditand, era greu sa imi imaginez cum „ma duce el” ca doar meditatia in sine o faceam eu. Evident ca simteam un fel de sustinere energetica. Dar aceasta imbratisare a fost cel mai direct mod de a imi arata cum el ma poate „lua de mana si duce” intr-o dimensiune pe care nu o cunosc…
Daca pana atunci avusesem impresia ca ultima zi era un fel de sfarsit al unei etape si imi conturam in cap concluziile acestei experiente, imbratisarea lui Guru – acest dar regal pe care mi l-a facut – mi-a spulberat orice fel de etichete vizavi de experienta India. Am inteles ceva mai profund cum se simte un om iluminat. Am inteles si ca era primul si singurul cu care venisem in contact vreodata…
